Și am ajuns și în a patra zi. Am ieșit în fiecare zi și am mers in jur de 5 km. Azi am ieșit și dimineața și seara, cate 5 kilometri la fiecare plimbare. Și tot azi am reușit pentru prima dată sa cobor ritmul sub 9 minute pe kilometru.
Dar astea sunt cifre și contează mai puțin. Ce contează? Contează ce simt. Și simt multe. Simt că nu pot să mă mai opresc. Și mă simt mai bine. Simt că pot mai mult și mai ales vreau mai mult.
Sunt însă și treburi care nu mi-au ieșit. Am incercat sa folosesc My Fitness Pal și FatSecret. Din păcate fără succes, in nicio zi nu am trecut toate mesele. E drept, nici nu am acordat prea mult timp aplicațiilor de monitorizare a alimentației.
Ce am reușit însă a fost sa fiu mai atent la ce și cât mănânc. Și eu zic că am trecut cu brio peste Crăciun. Și dacă am rezistat Crăciunului, nimic nu îmi mai poate sta in drum. Poate doar o noua carantină generala. In plus, am inceput sa beau mai puțin alcool. Nu știu dacă neapărat are legătură cu activitatea fizica. Obișnuiam să beau un pahar de vin la cină, pe care în ultima vreme l-am cam sărit. Dar asta și poate fiindcă a trecut să conduc după cină. Sau poate e de la endorfină.
Pe langa atenția la ce mănânc, am incercat sa beau și mai multă apă. Mă apropii de 2 litri pe zi. Partea nașpa este că merg de 100 de ori la wc.
Mă simt că un bebeluș care a prins curaj și a făcut primii pași. Acum nu mă mai pot opri din mers. Iar faptul că merg de 100 de ori pe zi la baie, sporește senzația de nou născut.
Oricâți ani ai, oricate griji, oricâte kilograme, acum e momentul sa te apuci sa faci mișcare. Fie că mergi, alergi, joci badminton. Ți-o spun eu, care am aproape 100 de kilograme si până de Crăciun eram sedentar.
Daca îți trece prin cap macar o secunda sa îți schimbi modul de viață și să incluzi un pic de activitate sportivă, nu o lasă pe mâine. Fa-o acum. Mâine vrei fi ocupat să ștergi praful, sa duci pisica la motan, sa alegi hainele pentru petrecerea de anul viitor. Fă-o acum când îți vine gândul ăsta și apoi mâine vei găsi timp.